Aspecte psihologice privitoare la audierea suspectului sau inculpatului (I)

Aspecte psihologice privitoare la audierea suspectului/inculpatului. În funcție de psihologia suspectului sau inculpatului, de personalitatea sa, de comportamentul și atitudinea față de fapta de care este acuzat vor fi selectate procedeele tactice de ascultare.

Individualizarea procedeelor de ascultare se va face în funcție de particularitățile suspectului sau inculpatului, de gravitatea faptei, precum și de natura faptei comise, deoarece una este să avem de a face cu un furt, iar alta este să avem de a face cu un omor. Se va ține cont și de probele concrete deținute de organele judiciare, dar și de alte împrejurări speciale, de exemplu  dacă avem de a face cu un minor sau cu un iresponsabil.

Vom vorbi acum de personalitatea suspectului sau inculpatului, dar care este definiția dată acestui termen?

Personalitatea reprezintă acele trăsături, unice ce caracterizează un individ și-l definește dintr-o mulțime după caracteristicile și temperamentul său.

Nu trebuie să uităm că atunci când sunt puși într-o anumită situație oamenii pot preface sau mima comportamente, conturându-se o persoană diferită față de cum sunt de fapt, inducând în eroare organele judiciare. De exemplu, o persoană se poate preface extrem de sensibilă, creând, speră ea, impresia că nu ar fi în stare să fi comis fapta de care este acuzată.

Pentru a înțelege mai bine această noțiune de personalitate, descrisă prin temperament, voi prezenta tipurile temperamentale în cele ce urmează.

Activității nervoase superioare îi revine un rol important în determinarea particularităților temperamentale, care asigură totodată coordonarea tuturor proceselor. Avem 3 însușiri fundamentale ale sistemului nervos central, anume, forța sau energia, mobilitatea și echilibrul.

Portrete temperamentale:

1. Colericul este inegal, excitabil în toate manifestările sale, eruptiv, năvalnic, deprimant, nestăpânit, cuprins de teamă și panică, având totodată oscilații între entuziasm și stare de temere, de abandon și decepție. Înclinație de exagerare  într-un sens sau altul. Este neliniștit, nerăbdător, predispus la furie violentă, dar și la afecțiuni neobișnuite, în relații ce exagerează atât amiciția, cât și ostilitatea.

Extravertiți, sunt foarte comunicativi și sunt orientați în prezent și viitor ca și sangvinici.

•  Sangvinicul se caracterizează prin echilibru, voiciune, rapiditate în mișcări și vorbire, printr-o mare efervescență emoțională.

Dincolo de voiciune și de exuberanță se observă calmul și stăpânirea de sine. Sangvinicul poate aștepta fără o încordare chinuitoare și poate să renunțe fără a suferi prea mult. De aceea acest tip temperamental, afectează persistența în acțiuni și relații.

• Flegmaticul este un om lent în tot ce face și neobișnuit de calm. Are o răbdare naturală și de aceea prin educație atinge performanțe în perseverență voluntară, meticulozitate, temeinicie în munca de lungă durată.

Deși pare indiferent din punct de vedere afectiv, flegmaticul ajunge la sentimente extrem de consistente și de durabile. De regulă sunt introvertiți, închiși în sine, puțin comunicativi și orientați spre trecut, ca și melancolicii.

• Melancolicii sunt sensibili, de o emotivitate deosebită. Se observă înclinarea spre starea depresivă, mai ales în condiții de solicitări crescute. Aceștia au dificultăți de adaptare socială din cauza unei exagerate exigențe față de sine și din cauza a redusei încrederi în forțele proprii.

Caracteristicile temperamentale sunt: voiciune, perseverență, sensibilitate senzorială, reactivitate emoțională, rezistența, activitatea.

Din aceste motive, pentru a-i face față și a descoperi adevărul din spatele măștii psihologice pe care o afișează suspectul sau inculpatul, organele judiciare trebuie să fie înzestrate cu acea ,,capacitate de a descifra trăsăturile de caracter, trăsăturile personalității învinuitului sau inculpatului de natură a explica poziția pe care se situează, iar în raport de aceasta să precizeze propria atitudine, propria linie tactică.

Când informațiile în posesia cărora se află organul judiciar precum și constatările directe , facilitate de contactul nemijlocit cu acesta învederează caracterul dârz, tenace al învinuitului sau inculpatului înzestrat cu o deosebită capacitate de rezistență la eforturi prelungite e de presupus că acesta nu va ceda cu ușurință, că va persevera în minciună, că se va apăra cu înverșunare . Sesizarea unor atare însușiri ale personalității e de natură a aviza organul judiciar că față de un asemenea învinuit sau inculpat trebuie adoptată o linie tactică energică, pe măsura rezistenței opuse, menită a nimici sistemul său defensiv.

Utilizarea unor mijloace severe, demascatoare, surprinzătoare se impune și atunci când organul judiciar constată că cel aflat în fața sa aparține unui tip nervos echilibrat care reușește să se domine cu ușurință, să reprime până la un punct, manifestările care ar trăda prezența emoțiilor. Aceeași linie tactică se impune și atunci când învinuitul sau inculpatul este un tip abil, insidios, perfid, inteligent, înzestrat cu capacitatea de a aprecia autocritic efectul motivelor invocate, al apărărilor formulate, iar întrebările adresate de organul judiciar îl găsesc mereu în defensivă, îl găsesc mereu pregătit  și este capabil să intuiască sensul manevrelor utilizate de organul judiciar și a le contracara prin motivări plauzibile.,,

Așadar, după săvârșirea infracțiunii ne putem întâlni cu două situații în funcție de tipul emoțional căruia îi aparține suspectul sau inculpatul. Astfel, dacă suspectul sau inculpatul aparține tipului emoțional, acesta se presupune a fi dominat de un sentiment de regret, de vinovăție, de remușcare, iar cea mai potrivită atitudine pe care trebuie să o adopte organul judiciar este o atitudine conciliantă, înțelegătoare, în aceste mod suspectul sau inculpatul va avea mai multă încredere în organele judiciare și va fi mai deschis la a expune faptele reale, nesimțindu-se în sinea lui judecat.

Suspectul sau inculpatul ce aparține tipului neemoțional nu are remușcări de conștiință ori acestea nu dă dovadă că ar avea renușcări de conștiință ori acestea sunt de redusă intensitate. Atitudinea conciliantă a organului judiciar nu este eficientă în această situație.

Comportamentul suspectului sau inculpatului redă cea mai tipică atitudine pe care o are aproape orice suspect sau inculpat, aceea de negare a faptelor pentru a nu fi tras la răspundere.

Toate aceste aspecte sunt importante și pentru avocatul acestuia. Avocatul suspectului sau inculpatului trebuie să cunoască atributele psihologice ale acestuia pentru a putea comunica cu el și pentru a putea identifica elemente ce pot susține apărarea. Comunicarea eficientă și substanțială dintre avocat și client este importantă pentru a deschide noi orizonturi pentru apărare și pentru a identifica noi pârghii și strategii în favoarea suspectului/inculpatului.