Aspecte psihologice privitoare la audierea suspectului sau inculpatului (II)

Tehnicile de audiere trebuie să țină cont de persoana audiată. Tactica anchetei trebuie stabilită în raport cu personalitatea infractorului (tip tenace, abil, perfid, inteligent) sau în funcție de trăsăturile temperamentale( tip emoțional sau neemoțional), fiind necesară stabilirea motivelor care-l determină să nu recunoască sau să facă mărturisiri eronate.

Astfel, după săvârșirea infracțiunii suspectul sau inculpatul recurge la mai multe acțiuni ca: plecarea de la locul faptei, dispariția de la domiciliu din cauza stării de teamă, schimbări de ordin fiziologic în presiunea sangvină, în ritmicitatea cardiacă, în respirație, creșterea timpului de reacție, transpirație abundentă, revenirea la locul faptei pentru a afla mersul anchetei, ascunderea faptei sau comiterea altor infracțiuni, ascunderea sau distrugerea unor mijloace materiale de probă, crearea de alibiuri.

Putem avea de a face și cu înccercări de simulare, contrafacere sau disimulare, ascundere, cum ar fi simularea nebuniei, încercări de sinucidere, de automutilare, recunoașterea unor fapte minore, prezentarea unor alibiuri fabricate astfel încât să se inducă în eroare organul judiciar dând impresia de om sincer și cinstit.

Suspectul sau inculpatul are obiceiul să-și motiveze fapta prin expresia ,,moment de rătăcire,,.

Atitudinea suspectului au inculpatului poate fi sinceră sau nesinceră.

Astfel, acesta poate să recunoască o faptă comisă și să fie sincer sau să recunoască o faptă pe care nu a comis-o, din diverse motive. S-au întâlnit în practică asemenea cazuri, un individ care să presupunem că se afla deja la închisoare să recunoască anumite fapte pe care nu le-a comis doar pentru ca voia un palmares mai grav, ori pentru ,,faimă,, sau pur și simplu pentru că i-a plăcut modul de comitere a acelor crime. Aici avem de a face cu psihopați.

Recunoașterea sinceră poate fi determinată din mai multe motive cum ar fi remușcări, părere de rău, fie din orgoliu, fie din dorința de a explica, de a evita condamnarea unei persoane nevinovate. Recunoașterea sinceră se face de bunăvoie, fără a se opune rezistență și fără a nega.

Recunoașterea nesinceră se face prin retractarea primelor declarații, motivând că le-a dat fiind copleșit de emoție, sub un impuls ce-i anihila forța de a mai gândi, aceasta după atenuarea sentimentelor de vinovăție. Poate să facă mărturii false pentru a evita tragerea la răspunderea penală sau poate, așa cum am menționat mai sus, să recunoască o faptă pe care nu a comis-o, dar de care a luat cunoștință de la un autor adevărat, pentru a se răzbuna pe organul judiciar.

Recunoașterea poate fi parțial adevărată, deoarece omite anumite împrejurări sau adaugă anumite circumstanțe pentru a-și atenua situația.

Recunoașterea poate fi forțată, anume din cauza constrângerii, psihice în special, dar nici cea fizică nu este exclusă, de organele judiciare sau de adevăratul făptuitor.

De aceea organul judiciar trebuie să cunoască personalitatea suspectului sau inculpatului audiat, pentru a evita astfel de situații. Pentru că procesul penal este orbitat de principiul legalității și principiul aflării adevărului, nu de principiul condamnării sau rezolvării cauzelor, dacă presupunem prin absurd că ar exista așa ceva.

Dacă recunoașterea este cât de cât o atitudine ce pare cooperantă din partea suspectului sau inculpatului, totuși acesta, în cele mai multe cazuri adoptă atitudinea de negare a faptelor, iar organele judiciare trebuie să fie bine pregătite și în funcție de personalitatea suspectului sau inculpatului să adopte tactici eficiente de ascultare, astfel încât să înțeleagă și să înlăture motivele care stau la baza acestei negări

,,Duplicitatea infractorului este a doua lui natură. El nu se maschează numai în perioada în care comite fapta infracțională, ci tot timpul. El joacă rolul omului cinstit, al omului cu preocupări cu totul deosebite decât cele ale specialității infracționale. Acest joc îi dă o artificialitate întregului comportament al infractorului, îi denaturează ciar și actele și faptele obișnuite, cotidiene ceea ce îl face ușor dispensabil pentru un bun observator.,,

În situația în care sunt mai mulți suspecți sau inculpați, se va exploata veriga cea mai slabă.

După cum vedem, organul judiciar în rolul de anchetator trebuie să aibă anumite însușiri superioare, comparate din punct de vedere doctrinar cu mari personalități din trecut.

,, Organul judiciar trebuie să aibă multiple calități: creativitatea în gândire, capacitate de prelucrare cu obiectivitate și simț critic, capacitatea de stabilire a contactului psihologic cu persoana ascultată, evitarea exagerărilor în interpretarea declarațiilor, controlarea sentimentelor de simpatie sau antipatie.,,

Dacă suspectul sau inculpatul evită privirea organului judiciar, acesta nu este un semn de personalitate, neputând să considerăm că face asta datorită mândriei, ci este mai degrabă un semn de fustrare. Considerându-se că ,,orice infractor este un frustrat, dar nu orice frustrat devine legic și infractor.,,

După cum am afirmat în secțiunea amterioară, pentru organul judiciar este important să cunoască mediul în care a trăit, s-a dezvoltat sau trăiește suspectul sau inculpatul, în acest sens doctrina considerând că ,, Importanța mediului: în circumstanțe excepționale, orice om poate deveni delincvent.,,

Menționez că aceași părere cu privire la importanța mediului în formarea și dezvoltarea omului ca infractor o avea și scriitorul rus F.M. Dostoievski în cartea Crimă și pedeapsă, dar și în opera Amintiri din casa morților.

O altă regulă în duelul anchetator-suspect sau inculpat este aceea că va învinge duelul, cel care vorbește la obiect și puțin, aceasta deoarece după cum era și cunoscutul proverb ,, vorba multă, sărăcia omului,, consider că în achetă, vorba multă și fără rost este un semn de slăbiciune, mai ales din partea anchetatorului, care trebuie să fie hotărât, obiectiv, calm și rece, făcându-l vulnerabil în fața suspectului sau inculpatului.

Pentru înțelegerea activității infracționale și a suspectului sau inculpatului este recomandat să se țină seama de antecedentele penale ale suspectului sau inculpatului, de starea de spirit de moment a suspectului sau inculpatului , de situația care a declanșat determinarea la săvârșirea infracțiunii, privită din punct de vedere obiectiv, precum și perspectiva subiectivă a situației din punct de vedere psihologic.

Print Friendly, PDF & Email
nv-author-image

Ștefania-Daniela Ciobănescu

Avocatul are un rol cheie în proces deoarece veghează și garantează la respectarea drepturilor oricărui om ce ia contact cu legea. Celebrul scriitor Dostoievski spunea că ” Diavolul se ascunde în detalii” și tocmai detaliile fac diferența, iar dintre toți actorii din justiție, avocatul este cel care le observă primul. Are ochiul creat pentru a vedea binele în rău și a îndepărta răul de bine. Pasiunea mea este dreptul penal și-l consider sufletul universului juridic. Consider că oamenii au nevoie, vinovați sau nevinovați, să simtă ca li se face dreptate. Date de contact avocat Avocat Ștefania-Daniela Ciobănescu: Telefon 0763797731 E-mail stefania.ciobanescu10@gmail.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *