Cele mai des întâlnite motive de divorț judiciar

Divorțul amiabil la notar, la instanță sau la starea civilă este posibil doar dacă ambii soți doresc desfacerea căsătoriei. Consensul pentru a divorța trebuie să existe pe întreg parcursul acestor proceduri.

Dacă unul din soți nu dorește divorțul, doar o instanță poate desface căsătoria dintre cei doi și doar dacă acea instanță găsește motive întemeiate de divorț prin raportare la situația familială.

Cele mai întâlnite motive de divort sunt: infidelitatea, violența domestică, neglijența familiei, separarea în fapt, neînțelegerile complexe și grave dintre soți. Dacă este probat unul din aceste motive, el este suficient pentru ca instanța să pronunțe divorțul. În multe cazuri aceste motive se găsesc cumulativ, astfel că divorțul nu mai poate fi evitat decât dacă soții se împacă pe parcursul procesului de divorț și soțul reclamant renunță la cererea de divorț. Dacă se stăruie în continuarea procesului de divorț, instanța este obligată să constate imposibilitatea continuării căsătoriei.

Infidelitatea este un motiv suficient prin el însuși pentru desfacerea căsătoriei. Nerespectarea obligației legale și morale de fidelitate atrage cu sine ruperea relațiilor dintre soți. Adulterul poate atrage și sancțiuni civile pentru soțul infidel, dacă fapta lui a adus prejudicii (suferințe) morale celuilalt soț. Infidelitatea de obicei atrage culpa exclusivă a soțului infidel. Totuși, pentru a constitui motiv de divorț, infidelitatea nu poate aparține soțului reclamant: acesta nu își poate susține o cerere de divorț întemeiată pe culpa sa exclusivă, o astfel de cerere de divorț fiind respinsă ca neîntemeiată, dacă nu se probează o culpă comună.

Violența domestică este un motiv de divorț des întâlnit în spațiul judiciar românesc. Violența este definită de lege ca fiind un abuz ori un act ce cauzează diferite prejudicii, fizice sau morale, celuilalt soț. Violența poate fi verbală, fizică, psihologică, financiară, spirituală, cibernetică, sexuală. Violența se poate transforma în hărțuire. Pe lângă divorț, violența poate atrage și sancțiuni penale pentru soțul agresor ori îndepărtarea acestuia din locuința familie printr-un ordin de protecție, chiar dacă el este proprietarul locuinței. De asemeni violența conjugală atrage și dreptul victimei de a-și repara prejudiciile suferite, în cadrul unui proces penal, dacă faptele atrag răspunderea penală. Pentru un proces de divorț, violența nu poate fi invocată de soțul agresor. În aceste cazuri, dacă victima nu dorește divorțul, și nu se probează o culpă comună, instanța va respinge cererea de divorț ca neîntemeiată.

Neglijența familială este un motiv de divorț când este gravă și constantă. Neglijența poate lua diverse forme: neglijență financiară, când soțul nu se mai ocupă de cele necesare locuinței și copiilor ci dimpotrivă se angajează în diverse datorii împovărătoare, neglijența emoțională când soțul nu mai arată iubire și respect față de celălalt soț ci se comportă indiferent, și neglijență sexuală. O formă de neglijență este și cea raportată la obligațiile față de copii și față de îndatoririle casnice: soțul total dezinteresat să sprijine moral și material familia, poate fi găsit vinovat de desfacerea căsătoriei prin nerespectarea obligației de sprijin reciproc.

Separarea în fapt este un motiv de divorț dacă a durat cel puțin 2 ani, indiferent din culpa cui a intervenit separarea și indiferent de cine cere divorțul. Astfel că, dacă reclamantul este cel care ”a plecat de acasă”, el poate cere divorțul asumându-și eșecul căsătoriei, în acest caz divorțul pronunțându-se din vina sa exclusivă. În toate cazurile reclamantul în procesul de divorț care își întemeiază cererea pe separarea în fapt, va trebui să își asume eșecul căsătoriei, fie că el a provocat separarea, fie că nu. În aceste cazuri divorțul se va pronunța exclusiv din vina reclamantului, indiferent de culpa lui sau a pârâtului în provocarea separării.

Neînțelegerile complexe și grave dintre soți constituie motive de divorț dacă familia respectivă nu mai are armonia dorită și scopul căsătoriei nu mai este atins. În aceste situații, trebuie probată atât culpa soțului pârât dar mai ales gravitatea neînțelegerilor, gravitate ce conduce la imposibilitatea efectivă de a mai continua relațiile de familie. În aceste cazuri continuarea căsătoriei ar contraveni scopului ei și ar aduce grave prejudicii pentru soți ori copii. De exemplu, certurile mici dar dese (violențe verbale) purtate de față cu copiii sunt un motiv suficient de divorț. Neînțelegerile trebuie să aibă și o anumită durată în timp pentru a constitui motive de divorț. Eventual soții trebuie să probeze și faptul că au incercat soluționarea amiabilă a situațiilor conflictuale prin terapeuți ori diverse persoane, dar aceste demersuri nu au dat rezultatele scontate. În aceste situații instanța va constata gradul și complexitatea neînțelegerilor și, dacă există minori, modul în care îi poate/pot afecta pe aceștia divorțul ori neînțelegerile. Dacă neînțelegerile îi afectează pe copii mai puțin decât i-ar afecta un divorț, instanța poate respinge cererea de divorț ca neîntemeiată.