Diversiunea notarilor privitoare la certificarea avocațială

În Parlament se află un proiect legislativ ce privește simplificarea unor proceduri și costuri pentru cetățeni. Potrivit proiectului, câteva acte legalizate sau autentificate de notarii publici pot fi certificate și de avocați. Deși scopul este acela de a nu mai plimba cetățeanul pe drumuri pentru o chestiune minimală și banală din punct de vedere juridic – certificarea/legalizarea unui document sau unei semnături – , ușurând astfel multe proceduri pentru cetățean, notarii au creat un memoriu prin care solicită respingerea proiectului.

Spuneam într-un material anterior ce acte ar putea fi certificate de avocat, enumerând printre acestea acordul unui părinte dat celuilalt părinte pentru a pleca cu minorul în străinătate, acordul vecinului de a construi dincoace de limita legală,  specimenul de semnătură, etc. Toate acestea au ca scop simplificarea procedurilor de obținere a unor autorizații, înregistrări ori drepturi pentru omul de rând. Toate aceste certificări nu produc în ordinea juridică schimbări majore ori complexe. Nu este vorba de moșteniri, nu este vorba de contracte imobiliare, nu este vorba de chestiuni juridice complexe, ci de proceduri simple dar care prin drumul, programarea la notar (pentru că e greu să găsești un notar fără programare prealabilă), costurile și efortul de a le obține, consumă enorme resurse cetățeanului. Mai mult, deși acesta poate și-a angajat un avocat să se ocupe de obținerea acestor autorizații, înregistrări ori drepturi, este nevoit să-și ”angajeze” și un notar. Pentru niște lucruri evident simple și vădit neesențiale din punct de vedere juridic, cetățeanul este plimbat pe banii și pe timpul lui la notar pentru a i se fotocopia un document și pentru a i se pune pe el o ștampilă de legalizare ori de autentificare.

De aici începe diversiunea notarilor din Memoriul adresat legiuitorului. Diversiunea lor are câteva lacune de logică juridică mai cu seamă prin referire la răspunderea penală specială a notarilor, cu referire la titlul de autoritate publică, cu referire la persoana care poate legaliza acte, cu referire la actul autentic și actul atestat/certificat de avocat, etc.

Nerespectarea unor obligații atrage răspunderea  penală a notarilor, este argumentul invocat de notari ”în apărarea lor” . Dar și avocatul răspunde penal pentru nerespectarea unor obligații, și răspunderea penală este extrem de severă. De exemplu, de la 1-5 ani este sancțiunea pentru infracțiunea specială pe care o poate comite un avocat dacă nu respectă obligația de confidențialitate.  Pentru diverse infracțiuni comise de avocat există de asemeni un regim penal special, deci și avocatul, ca și notarul, răspunde penal în măsura actelor/faptelor juridice. Este de la sine înțeles că atribuțiile notarului fiind mult mai complexe necesită o răspundere penală mai mare.

Notarii spun de asemenea că în exercitarea funcției lor este nevoie de echidistanță și imparțialitate față de cetățeanul care le solicită un serviciu, și, spun ei, avocatul nu este/nu poate fi echidistant și imparțial. Dar oare e nevoie de echidistanță când un client singur și fără să aibă un litigiu cu nimeni, vine cu o hârtie la legalizare/certificare? De exemplu, când cineva dă o declarație pe proprie răspundere, neavând nici un conflict cu nimeni ci pur și simplu trebuindu-i o astfel de declarație legalizată, poate fi tratat el subiectiv și cu părtinire? Nevoia de echidistanță și imparțialitate presupune existența unor interese contrare, unui conflict de interese/drepturi între 2 persoane. Dar proiectul de lege menționează doar situații unde nu există nici un conflict, nici un litigiu, nici o divergență, ci doar o voință a unei părți de a i se certifica o declarație, un acord, o semnătură. Acea persoana nu are nimic de împărțit cu nimeni. Îi este necesară doar certificarea unei stări de fapt sau de drept. Nu se luptă cu nimeni. Deci nu are nevoie de cineva echidistant și imparțial cum insinuează notarii.

Printre alte mențiuni din memoriu se află chestiunea transformării regimului juridic al unor acte. Astfel se menționează că unele acte ar deveni din acte autentice înscrisuri sub semnătură privată, fapt nepermis de principiile de drept. Notarii consideră acest aspect un atac la siguranța ordinii juridice și a circuitului civil. Ce nu înțeleg notarii este faptul că unele acte nu trebuie să fie în mod necesar autentice ca să producă efecte juridice. Astfel este chestiunea și acum. Sunt unele mandate, unele declarații, unele copii, care, certificate chiar de partea de la care emană, produc efecte juridice importante. Actele din lista proiectului de lege la care ne referim sunt în această zona a actelor simple și des întâlnite în viața cetățenilor, acte ce nu afectează cu nimic ordinea juridică ori circuitul civil. Sunt acte ce doar trebuie verificate sub aspectul legalității, verificare ce o poate face cu ușurință un avocat. Sunt acte ce nu necesită cunoștințe juridice complexe ori acces la alte baze de date ori registre la care doar notarul are acces. Sunt acte simple ce nu necesită decât o minimă și simplistă verificare a concordanței cu legea.

O altă ruptură de logică este binomul act autentic – înscris sub semnătura privată. Notarii uită se menționeze un al treilea tip de document sau act, de o importanță colosală în ordinea juridică: actul cu dată certă. Ca să fim mai corecți, juridic vorbind este vorba de un trinom: act autentic, act cu dată certă( printre care și actul atestat de avocat), și înscris privat simplu. Ordinea este descrescătoare în funcție de vigoarea juridică și de forța unui astfel de act. Atestarea avocațială este posibilă de mulți ani și are efecte juridice importante: de exemplu poate transforma un document din înscris sub semnătură privată în titlu executoriu. Deci nu putem pune semnul echivalenței între un simplu înscris sub semnătură privată și un înscris sub semnătura privată cu dată certă/atestat de avocat. Atestarea avocațială este  o veritabilă verificare a legalității actului. O astfel de atestare și de verificare a legalității ce stă în atribuțiile avocaților este prevăzută în legislația medierii. Un acord de mediere verificat sub aspectul legalității și ulterior atestat de avocat nu este un înscris sub semnătură privată simplu. Prin verificarea legalității și prin atestarea avocatului acest acord este un înscris atestat de avocat și constituie titlu executoriu: în baza lui poate fi demarată executarea silită. Și totuși, această transformare legislativă (intervenită în ordinea juridică în 2019) nu a schimbat regimul juridic al acordului de mediere. Acordul de mediere a rămas un înscris sub semnătură privată. Deci este falsă ideea că se schimbă regimul juridic al unor acte dacă pentru acestea se conferă și posibilitatea atestării/certificării avocațiale. Acest lucru se întâmplă deja și nu s-a schimbat, nici nu s-a modificat regimul juridic al actelor.

Oricum atestarea avocațială există și acum în legislația profesiei de avocat. Proiectul nu dă drepturi noi avocaților ci doar mărește aria de aplicare a atribuțiilor pe care avocații deja le au.

Cât despre legalizarea unor fotocopii după unele acte, legalizare ce o poate face doar un notar, amintim că aceștia pot delega stagiarilor angajați:  legalizarea copiilor de pe înscrisuri, legalizarea semnăturii traducătorului, darea de data certă a înscrisurilor prezentate de părți. De ce un avocat nu ar putea legaliza niște fotocopii de pe anumite documente? Ce i-ar lipsi în raport  cu un notar stagiar?  Cât de greu să fie sau ce cunoștințe juridice trebuie să ai ca să poți pune o ștampilă de legalizare pe un document?

Ar mai fi de spus multe despre monopoluri, despre alte hârtii simple care sunt date exclusiv în sarcina notarilor, despre proceduri necontencioase date exclusiv notarilor (proceduri unde nu trebuie echidistanță, neutralitate și imparțialitate), etc.