Prescripția acțiunii în tăgada paternității este deseori ignorată în practică. Deși este o instituție care poate paraliza un demers judiciar/proces, prescripția operează doar dacă este invocată de partea adversă.
Începem prin a reda dispozițiile art. 414 C.civ. care sunt în următorul sens:
,,(1) Copilul născut sau conceput în timpul căsătoriei are ca tată pe soțul mamei.
(2) Paternitatea poate fi tăgăduită, dacă este cu neputință ca soțul mamei să fie tatăl copilului.”
Analizând dispozițiile alin. (1) înțelegem că legiuitorul a instituit o prezumție legală de paternitate:
- pentru copilul care a fost născut în interiorul căsătoriei (nefăcându-se referire data conceperii);
- pentru copilul conceput în interiorul căsătoriei dar născut în afara acesteia, întrucât, spre exemplu, căsătoria a fost desfăcută (divorț).
Termenul de tăgadă poate fi definit ca fiind un/o procedeu juridic/acțiune civilă prin intermediul căreia se tinde a se răsturna prezumția de paternitate, înlăturându-se astfel filiația față de copil.
De precizat că nu orice subiect de drept poate uza de cererea de chemare în judecată privind tăgada paternității, întrucât, art. 430 – 433 C.civ. indică persoanele care se pot folosi de această instituție: soțul mamei, mama, pretinsul tată biologic, copilul și moștenitorii acestuia din urmă. Aceste dispoziții trebuie coroborate cu prevederile legii procesual civile, indicând aici art. 92 C.proc.civ. ce conferă și procurorului calitatea de a promova anumite acțiuni, implicit cele de acest gen, având deci calitate procesuală activă. Precizăm că, de fiecare dată când are loc o astfel judecată, părinții și copilul vor fi citați în toate cauzele, dobândind astfel calitatea de participanți.
Prezintă importanță și dispozițiile privitoare la termenul (timpul/perioada) în care soțul mamei poate introduce o cerere în chemare în judecată prin care să solicite tăgada paternității.
Legea (art. 430 C.civ.), arată că soțul mamei are la dispoziție un termen de 3 ani de zile care începe să curgă:
- de la data la care soțul a cunoscut că este prezumat tată al copilului;
- de la data la care soțul mamei a aflat că prezumția nu corespunde realității.
În prima situație, arătăm că soțul mamei – cunoscând că din diverse motive nu poate fi tatăl copilului – are posibilitatea de a introduce în termen de 3 ani de la nașterea copilului o acțiune privind tăgada paternității. Enumerăm ca și motive, următoarele: separația îndelungată a soților, imposibilitatea biologică/fizică a soțului mamei de a procrea, etc.
În cea de a doua situație, tot în termen de 3 ani de zile, soțul mamei are la dispoziție posibilitate de a solicita tăgada paternității. În acest caz însă, termenul de prescripție curge de la o dată diferită, anume, de la momentul la care soțul mamei a aflat că prezumția de paternitate nu corespunde realității, dându-și seama că este imposibil ca el să fie tatăl copilului. Nu este obligatoriu ca o astfel de cerere să fie introdusă în timpul minorității copilului, legiuitorul utilizând termenul ,,copil” sub aspect general (legea nu menționează cuvântul minor). Inclusiv după împlinirea majoratului, soțul mamei, aflând/identificând anumite stări/situații/chestiuni noi, poate introduce o acțiune în tăgada paternității, însă, fără a trece mai mult de 3 ani de când și-a dat seama inițial că el nu poate fi tatăl copilului.
În ceea ce privește probele, în practică este des solicitată expertiza medico-legală (cunoscută ca și proba ADN) prin care se solicită a se constata dacă există sau nu legături biologice între soțul mamei și copil.
Un aspect foarte important pe care justițiabilul trebuie să-l aibă în vedere este reprezentat de legea aplicabilă. Dispozițiile Noului Cod civil sunt aplicabile doar copiilor născuți după data intrării în vigoare a acestui act normativ.
NOTĂ: Articolele indicate mai sus sunt prevăzute de actualul Cod civil. Actul normativ privind Codul civil este reprezentat de Legea nr. 287/2009. În continuare, pentru punerea în aplicare a Codului civil a fost reglementată și adoptată Legea nr. 71/2011. Amintim că actualul Cod civil a intrat în vigoare începând cu data de 1 octombrie 2011, astfel cum art. 220 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 ne arată.
Pentru a oferi clarificare legală cu privire la legea aplicabilă instituției ,,tăgada paternității”, redăm dispozițiile art. 47 din legea pentru punerea în aplicare a Codului civil:
,,stabilirea filiației, tăgăduirea paternității sau orice altă acțiune privitoare la filiație este supusă dispozițiilor Codului Civil și produce efectele prevăzute de acesta numai în cazul copiilor născuți după intrarea lui în vigoare.” Drept pentru care, o astfel de acțiune în justiție privitoare la un copil născut anterior intrării în vigoare a Noului Cod civil se va judeca după legea veche, aceasta din urmă având un cuprins distinct față de cea nouă.
În cazul copiilor născuți anterior datei intrării în vigoare a Noului Cod civil, sunt aplicabile dispozițiile Codului familiei din 1953 (adoptat prin Legea nr. 4/1953) care, la acest moment nu mai este în vigoare, fiind abrogat.
Codul familiei, în art. 55 alin. (1) prevedea că ,,acţiunea în tăgăduirea paternităţii se prescrie în termen de 3 ani de la data naşterii copilului. Pentru soţul mamei, termenul curge de la data la care a luat cunoştinţă de naşterea copilului.”
Așadar, vechea reglementare (cea sub imperiul căreia copilul a fost născut) prevedea pentru soțul mamei dreptul de solicita tăgada paternității doar în termen de 3 ani de la data la care a luat la cunoștință de nașterea copilului.
În concluzie, în vederea efectuării demersurilor pentru a promova o acțiune în tăgada paternității, soțul mamei trebuie să analizeze temeinic dacă această acțiune este sau nu prescrisă, mai ales în cazul situațiilor cărora le este aplicabilă legea veche. Pentru analizarea situației juridice în detaliu este necesară consultanța la un avocat pentru a identifica ce tip de acțiune se impune, competența instanței, durata unui astfel de proces și ce soluții pot exista.
