Extras din Carta principiilor fundamentale ale avocatului.
Într-o societate bazată pe respectul faţă de justiţie, avocatul are un rol eminent. Misiunea sa nu se
limitează doar la executarea fidelă a unui mandat în cadrul legii. Avocatul trebuie să vegheze la
respectarea Statului de drept şi a intereselor persoanelor cărora le apără drepturile şi libertăţile.
Este de datoria avocatului nu numai să pledeze cauza clientului său, ci să şi îl consilieze.
Respectarea misiunii avocatului este o condiţie esenţială a Statului de drept şi a unei societăţi
democratice.”
Avocaţii europeni urmează să respecte aceste principii care sunt esenţiale pentru buna administrare a justiţiei, pentru accesul la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, astfel cum acestea sunt impuse prin Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Pentru interesul general, barourile, curţile şi tribunalele, legiuitorii, guvernele şi organizaţiile internaţionale trebuie să dispună respectarea şi apărarea acestor principii fundamentale.
Principiul (a) – Independenţa şi libertatea de a asigura apărarea şi consilierea clientului său
Avocatul trebuie să fie liber în sens politic, economic şi intelectual atunci când acţionează în
cauza clientului său, când acordă consultaţii sau când îşi reprezintă clientul. Aceasta înseamnă că
avocatul trebuie să fie independent faţă de stat sau de alte interese puternice şi nu trebuie să
permită ca această independenţă să fie compromisă de presiuni nepotrivite din partea asociaţilor
săi. Avocatul trebuie să rămână, de asemenea, independent faţă de clientul său dacă avocatul
doreşte să se bucure de încrederea terţilor şi a instanţei de judecată. Un avocat nu poate asigura o
calitate înaltă a serviciilor sale fără a rămâne total independent de clientul său. Apartenenţa
avocatului la o profesie liberă şi autoritatea care derivă din această apartenenţă îl va ajuta sa-şi
menţină independenţa. Autoreglementarea profesiei va fi privită ca fiind vitală pentru
consolidarea independenţei avocatului. Trebuie menţionat faptul că, în societăţile nedemocratice,
avocaţii pot fi împiedicaţi să acţioneze în cauzele clienţilor lor şi pot fi arestaţi sau executaţi
pentru asemenea încercări.
Principiul (b) – Respectarea secretului profesional şi a confidenţialităţii cauzelor ce i-au fost
încredinţate
Esenţa profesiei de avocat include şi faptul că acestuia i se vor comunica lucruri, pe care clientul
nu i le-ar spune altei persoane – cele mai intime detalii ale vieţii private sau cele mai valoroase
secrete comerciale – şi că avocatul ar trebui să fie receptiv la informaţiile obţinute pe bază de
încredere. Fără siguranţa confidenţialităţii nu poate exista încredere. Carta pune un accent special
pe dualitatea naturii principiului – respectarea confidenţialităţii nu este doar obligaţia avocatului,
ci este un drept fundamental uman al clientului. Regulile „privilegiului profesional” interzic ca
informaţia comunicată avocatului să fie folosită împotriva clientului. În unele jurisdicţii dreptul
la confidenţialitate este privit ca un drept, care aparţine clientului exclusiv, în timp ce în alte
jurisdicţii „secretul profesional” poate necesita ca avocatul să păstreze secretul clientului său,
împărtăşit în bază de încredere, faţă de avocatul părţii adverse. Principiul (b) conţine toate aceste
concepte înrudite – privilegiul profesiei juridice, confidenţialitatea şi secretul profesional.
Datoria avocatului faţă de client rămâne chiar şi după ce avocatul încetează să mai acţioneze.
Principiul (c) – Prevenirea conflictelor de interese, fie între mai mulţi clienţi, fie între clientul
său şi el însuşi
Pentru a-şi exercita în mod corespunzător profesia, avocatul trebuie să evite conflictul de
interese. Astfel, avocatul nu poate să reprezinte doi clienţi în aceeaşi cauză, daca ei sunt în
conflict sau dacă există riscul de conflict între interesele acestor clienţi. De asemenea, avocatul
trebuie să se abţină să reprezinte un client nou, dacă avocatul posedă vreo informaţie
confidenţială obţinută de la un client sau fost client de-al său. Avocatul nu ar trebui să reprezinte
un client, dacă există un conflict între interesele acestuia şi interesele avocatului. Dacă un
asemenea conflict apare în timp ce avocatul acţionează în interesul clientului său, acesta trebuie
să înceteze reprezentarea. Acest principiu trebuie privit în strânsă legătură cu principiile (b)
(confidenţialităţii), (a) (independenţei) şi (e) (loialităţii).
Principiul (d) – Demnitatea, onoarea şi probitatea
Pentru a se bucura de încrederea clienţilor, a terţilor persoane, a instanţelor de judecată şi a
statului, avocatul trebuie să demonstreze că este demn de încredere. Aceasta se atinge prin
apartenenţa la o profesie onorabilă, o condiţie de bază fiind ca avocatul să nu facă nimic ce i-ar
putea compromite reputaţia sa sau reputaţia profesiei, în general, şi încrederea publică în profesia
de avocat. Aceasta nu înseamnă că avocatul trebuie să fie un individ perfect, însă acesta este
dator să se abţină de la conduita dezonorantă şi manierele care ar putea dezonora profesia de
avocat în activitatea sa juridică, în alte activităţi profesionale sau chiar în viaţa privată. Conduita
dezonorantă poate duce la anumite sancţiuni, inclusiv în cazurile cele mai grave, excluderea din
profesie.
Principiul (e) – Loialitatea faţă de client
Loialitatea faţă de client este esenţa rolului avocatului. Clientul trebuie să fie capabil de a avea
încredere în avocat în calitate de consilier şi de reprezentant. A fi devotat clientului înseamnă că
avocatul trebuie să fie independent (a se vedea principiul (a)), trebuie să evite conflictul de
interese (a se vedea principiul (c)) şi trebuie să menţină încrederea clientului (a se vedea
principiul (b)). Unele din cele mai delicate probleme legate de conduita profesională apar din
interacţiunea dintre principiul loialităţii faţă de client şi principiile care stabilesc datoriile mai
largi ale avocatului – principiul (d) (demnitatea şi onoarea), principiul (h) (respectul faţă de
colegi) şi, în special principiul (i), respectul faţă de supremaţia legii şi administrarea echitabilă a
justiţiei). Având tangenţă cu asemenea probleme, avocatul trebuie să-i explice clientului că nu-şi
încalcă principiile şi nu-şi compromite atribuţiile de apărător, înaintând un caz neonest, în
numele clientului, în instanţa de judecată sau în alte organe judiciare şi de drept.
Principiul (f) – Scrupulozitatea în materie de onorarii
Onorariul încasat de avocat trebuie să fie total cunoscut clientului, trebuie să fie corect, rezonabil
şi conform legii şi regulilor profesionale, cărora se supune avocatul. Chiar dacă codurile
profesionale (şi principiul (c) al acestei Carte) subliniază importanţa evitării conflictului dintre
avocat şi client, problema legată de onorariul avocaţilor pare să prezinte un pericol inerent pentru
un asemenea conflict. Respectiv, principiul dictează necesitatea unei reglementări profesionale
pentru a verifica dacă clientului nu i-a fost impus un preţ excesiv.
Principiul (g) – Competenţa profesională
Este evident că avocatul nu poate consilia sau reprezenta în mod efectiv clientul dacă nu are o
pregătire profesională corespunzătoare. Recent, training-ul post-calificare (dezvoltare
profesională continuă) a câştigat o intensitate deosebită ca răspuns la rata de modificare rapidă a
legislaţiei şi a practicii şi în mediul tehnologic şi economic. Regulile profesionale subliniază des
faptul că avocatul nu trebuie să preia un caz care nu ţine de competenţa sa.
Principiul (h) – Respectarea confraţilor
Principiul reprezintă mai mult o asigurare a amabilităţii – deşi aceasta este importantă în cazurile
delicate şi litigioase în care este implicat avocatul în numele clientului său. Principiul se referă la
rolul de intermediar al avocatului, căruia îi este încredinţat să vorbească adevărul, să se supună
regulilor profesionale şi să-şi ţină promisiunile. Administrarea eficientă a justiţiei cere ca
avocaţii să aibă un comportament respectuos unii faţă de alţii, pentru ca litigiile să fie soluţionate
într-un mod civilizat. De asemenea, este în interesul comun al avocaţilor ca aceştia să acţioneze
cu bună-credinţă unii faţă de alţii şi să nu înşele. Respectul reciproc dintre colegii de breaslă
facilitează administrarea eficientă a justiţiei, serveşte la soluţionarea conflictelor pe cale amiabilă
şi este în interesul clienţilor.
Principiul (i) – Respectarea Statului de drept şi contribuirea la o bună administrare a justiţiei
A fost caracterizată o parte a rolului avocatului ca participant în administrarea eficientă a
justiţiei. Aceeaşi idee este uneori exprimată prin descrierea avocatului ca fiind un „ofiţer al
curţii” sau ca „ministru al justiţiei”. Avocatul nu trebuie să dea niciodată cu bună-ştiinţă
informaţii false sau care ar putea induce în eroare curtea. De asemenea, avocatul nu are dreptul
să mintă terţele persoane în timpul activităţii sale profesionale. Aceste interdicţii uneori sunt
împotriva intereselor urgente ale clientului şi mânuirea acestui conflict aparent între interesele
clientului şi interesele justiţiei este o problemă delicată, pe care avocatul trebuie să fie pregătit so rezolve. Avocatul este împuternicit să ceară asistenţă de la baroul său în soluţionarea unor
asemenea probleme. Dar într-o ultimă analiză, avocatul poate să reprezinte cu succes clientul
doar dacă avocatul poate să se bucure de încrederea curţii şi a terţelor persoane ca fiind un
intermediar demn şi un participant în administrarea eficientă a justiţiei.
Principiul (j) – autoreglementarea profesiei avocatului
Una din trăsăturile caracteristice societăţilor nedemocratice o constituie acţiunea statului de a
supune controlului, în mod deschis sau neafişat, profesia de avocat şi activitatea avocaţilor. Cele
mai multe profesii juridice europene întrunesc o combinaţie de reglementări de stat şi o serie de
autoreglementări. În multe cazuri, statele, recunoscând importanţa principiilor de bază, au folosit
legislaţia ca să le susţină, spre exemplu, prin acordarea suportului statutar confidenţialităţii sau
prin acordarea asociaţiilor barourilor puterea statutară de a adopta reguli profesionale. CCBE are
convingerea că doar elementul puternic al autoreglementării poate garanta independenţa
profesională a avocaţilor vizavi de stat. De asemenea fără garanţia independenţei este imposibil
ca avocatul să-şi îndeplinească obligaţiile şi rolul său juridic.
