Situația pandemiei ce a determinat instaurarea stării de urgență și a stării de alertă a produs modificări substanțiale referitoare la executarea contractelor. Contracte variate din domeniul civil au fost afectate de măsurile legale impuse, de interdicțiile legale și de imposibilitatea contractanților de a le executa. Fie că este vorba de contracte de închiriere, fie că este vorba de contracte de vânzare, de locațiune, de prestări servicii, etc, contractanții au fost puși în imposibilitatea de a-și executa obligațiile asumate, în totalitate sau în parte.
Dincolo de forța majoră ca un motiv ce înlătură răspunderea contractuală, părțile unui contract au în Codul Civil o protecție specifică atunci când survin probleme în executarea contractului. Printre instrumentele cele mai solide pentru părți în situațiile extreme (astfel cum a fost și cea generată de epidemie), se află imposibilitatea legală de executare.
Imposibilitatea (fortuită) de executare este o cauză legală (deci prevăzută de lege și care operează în baza legii) ce justifică neexecutarea unui contract și poate conduce la desființarea lui de drept, pe cale amiabilă sau pe cale judiciară. Astfel că indiferent că este prevăzută de contract sau nu, ea este activă dacă un eveniment neprevăzut face imposibilă executarea totală sau parțială, definitivă sau temporară a contractului. Imposibilitatea de executare este o protecție legală a contractanților constând în desființarea contractului cu efecte retroactive: părțile vor fi puse în situația anterioară încheierii contractului.
Pentru a fi incidentă și pentru a opera în contracte, imposibilitatea de executare nu trebuie să aibă la bază culpa unei părți.
Imposibilitatea de executare este de două feluri: totală și parțială.
Imposibilitatea de executare totală și definitivă este determinată de un fapt ce face inoperant contractul. Partea ori părțile care au obligații de executat nu și le mai pot îndeplini datorită unui context neprevăzut. Contractul nu mai poate fi executat sub nici o formă, în mod evident și definitiv. Neexecutarea se poate raporta fie la întreg contractul, fie la o parte importantă/determinantă din contract. Partea importantă din contract trebuie raportată la scopul contractului pentru părți, și nu doar la clauzele contractuale. Dacă aceste condiții există, imposibilitatea de executare operează de drept, fără notificări, fără negocieri, fără discuții. Momentul la care contractul se consideră desființat este momentul la care se produce faptul care a generat neexecutarea. Această chestiune este importantă pentru că de la acest termen curg anumite termene și se generează noi obligații pentru părți.
Imposibilitatea temporară (parțială sau totală) de executare a contractului privește situația când contractul este în vigoare dar nu poate fi executat pe o anumită perioadă de timp. După suspendare, contractul se va putea executa în aceleași condiții dinaintea intervenirii faptului ce a generat suspendarea. Singura chestiune care intervine este schimbarea momentului executării obligațiilor contractuale. Dacă după trecerea acestei perioade de timp executarea obligațiilor nu mai poate fi făcută în aceleași condiții ori pentru una din părți contractul nu-și mai atinge scopul pentru care a fost încheiat, și deci este afectat fondul contractului pentru una din părți, se poate suspenda executarea obligațiilor, se poate încerca adaptarea contractului ori se poate cere desființarea contractului. Dacă scopul contractului nu mai poate fi atins pentru una din părți, se poate solicita rezoluțiunea ori rezilierea lui. Rezoluțiunea poate avea loc prin negociere/conciliere între părți, asistate sau nu de avocați, ori poate fi solicitată instanței de judecată printr-o acțiune în rezoluțiune. În aceste cazuri, se aplică regulile din materia rezoluțiunii/rezilierii contractelor, cu efectele specifice: contractul desființat (amiabil sau pe cale judiciară) se consideră că nu a fost niciodată încheiat și fiecare parte este ținută să restituie celeilalte părți prestațiile primite. Momentul la care contractul se consideră desființat este cel stabilit de părți în notificări ori de instanță în hotărâre.
În concluzie, imposibilitatea de executare a contractului cauzată de coronavirusul COVID-19 poate duce la desființarea contractului de drept dacă este vorba de o imposibilitate de executare totală sau parțială dar importantă și definitivă. Dacă cauza ori fondul contractului este afectat pentru una din părți în mod temporar, se poate suspenda executarea contractului și reluarea executării la un moment când va fi posibilă executarea; în cazul în care executarea pe perioada pandemiei nu va mai fi posibilă ori va fi posibilă în condiții ce aduc prejudicii unei din părți, aceasta poate obține desființarea/rezoluțiunea/rezilierea contractului pe cale amiabilă sau pe cale judiciară.
Așadar, pentru a vedea dacă este incidentă imposibilitatea de executare a contractului, trebuie făcută o analiză referitoare la ce obligații au avut părțile, dacă și în ce mod și le mai pot îndeplini, în ce măsură mai pot fi îndeplinite și ce importanță contractuală au, dacă poate fi suspendată executarea lor, dacă este posibilă și oportună adaptarea contractului prin negociere, dacă mai este sau nu posibilă o executare a contractului fără a se aduce prejudicii uneia dintre părți și fără a afecta cauza/fondul contractului.